Este mare nevoie de rugăciune!
Te aștept cu drag și cu căldură la rugăciune de grup alături de mine, în fiecare zi de Luni și Miercuri începând cu ora 20:00, pentru a dărui această rugăciune celor bolnavi și neputincioși. Această rugăciune de grup se susține periodic pe pagina mea publică de Facebook (click aici) sau pe platforma ZOOM (click aici - parola 1111).
Tatăl Ceresc ne îndeamnă în Sfânta Scriptură la rugăciunea de grup: “Unde sunt doi sau trei, adunaţi în Numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Matei 18,20).
Fiecare dintre noi, cei care obişnuim să ne rugăm, avem modul nostru personal de a face acest lucru, avem propria relaţie cu Creatorul.
Suntem convinşi de puterea rugăciunii noastre şi avem propriile motive pentru care ne rugăm.
Putem să ne rugăm singuri sau împreună cu cineva, pentru noi sau pentru alţii, în gând sau cu voce tare.
Am citit diverse studii referitoare la puterea extraordinară a rugăciunii de grup, care amplifică energiile create de puterea cuvântului și care poate vindeca boli grele sau poate ajuta în situații neplăcute din viață.
Când mai multi oameni se roagă pentru același lucru, credința se amplifică „După credința voastră fie vouă!” (Matei, 9, 29).
„Rugaciunea Creatorului este prezentă în toți și în toate” (Sfantul Grigorie Sinaitul).
Maniera de a ne ruga ne aparţine însă cred că e important să ne stabilim exact ceea ce aşteptăm să primim în urma rugăciunii (găsirea unui tratament potrivit pentru o afecţiune, o vindecare a unei probleme, a unei relaţii etc).
Este important ca tu să crezi în puterea rugăciuni, și să îți imaginezi cu ajutorul formei gând că ea s-a și îndeplinit. Să nu uităm să precizăm că ne dorim doar ceea ce este spre binele nostru cel mai înalt!
Se întâmplă să ne rugăm și apoi să ne plângem că Tatăl Ceresc nu ne-a ascultat rugăciunea.
Dacă avem răbdare și perseverență, vom descoperi că așa a fost mai bine pentru noi sau ca a trebuit sa avem o experienta neplăcută pentru a putea evolua.
__________________________________
Sfinte Creatorule, Sfinte Tare, Sfinte fără-de-moarte, miluieşte-ne pe noi! (de 3 ori)
Sfinte Creatorule YHVH cel bun, iertător, milostiv și iubitor, miluieşte-ne pe noi! Curăţeşte păcatele noastre! Iartă fărădelegile noastre! Sfinte Creatorule cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru Sfânt Numele Tău! Amin!
Tatăl nostru, Care eşti în Ceruri, sfinţească-se Numele Tău! Vie Împărăţia Ta! Facă-se Voia Ta, precum în Cer aşa şi pe Pământ! Pâinea noastră, cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă astăzi şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri! Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean! Că a Ta este Împărăţia, puterea şi slava: a Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin!
Creatorule YHVH, unim rugăciunea noastră cu rugăciunile Maicii Domnului, ale Tuturor Sfinţilor şi ale tuturor oamenilor care se roagă în această zi. Creatorul nostru Te iubim, credem în Tine, Te lăudăm, Te preamărim şi-Ţi mulţumim pentru toate! Îţi cerem iertare şi pentru cei care nu Te iubesc, nu cred în Tine, nu Te laudă, nu Te preamăresc şi nu Îţi mulţumesc! Pe aceştia Ţi-i încredinţăm Ţie, YHVH, să trezeşti inimile lor adormite de întunericul păcatelor şi să îi scapi din plasa ispititorului. Îi facem şi pe ei părtaşi la rugăciunea noastră.
Tată Ceresc, Creatorule Îţi închinăm toate faptele noastre bune, munca noastră, suferinţele noastre şi ale tuturor oamenilor din această zi, fiecare după numele său, prin mijlocirea Maicii Domnului, în unire cu Jertfa Preasfântă a Fiului Tău Preaiubit, spre iertarea păcatelor noastre şi spre sfinţirea inimilor noastre! (În zilele de post: Îţi închinăm şi postul nostru, ca jertfă de ispăşire!)
YHVH, Cuvântul Creatorului miluieşte-ne pe noi, păcătoşii! Binecuvântat, slăvit şi lăudat să fii, că ne-ai mântuit pe noi! Pentru noi şi pentru neamul omenesc ne umilim noi înaintea Ta, YHVH, să fii Iertător nouă şi lui, ca un Mântuitor venit de la Tatăl pe pământ, pentru om!
Creatorule, Mângâietorule, Sfințitorule și de-viață-Dătătorule, vino, acum și pentru totdeauna și curățește-ne de toată întinăciunea, luminează-ne, sfințește-ne și Te sălășluiește întru noi, ca să fim vase de trebuință Preasfintei Treimi!
Toţi Sfinţii Îngeri şi Arhangheli apăraţi-ne!
Toţi Sfinţii din Cer rugaţi-vă pentru noi! Amin!
Rugăciune către Creator, nădejdea noastră
YHVH, Mântuitorul nostru, neputincioşi suntem şi multpăcătoşi, dar toţi suntem lucrul Mâinilor Tale. Primeşte, rugăciunea noastră pentru toţi cei ce sunt în tot felul de neputinţe, de nevoi, de necazuri, pentru cei ce sunt bolnavi, sunt în spitate, sunt în tratamente grele, sunt în operaţii, dar şi pentru cei ce cu inimă bună îngijesc de cei bolnavi la casele lor şi în spitale. Apără orașele, satele și țara noastră de vijeliile păgubitoare şi aducătoare de moarte, de ploile rele aducătoare de grindină, de fulgerele şi de trăznetele ucigătoare, de inundaţiile de orice fel, de secetă, de arșiță pârjolitoare, de foamete, de cutremurele devastatoare, de molimele şi de bolile grele fără de leac şi de orice rău îngrozitor care ameninţă viaţa pe Pământ și credința ortodoxă și mântuirea noastră. Tu eşti Nădejdea noastră, Ajutătorul şi Sprijinitorul nostru în toate şi Tu, YHVH, poţi toate câte le voieşti. Voia Ta să fie peste noi toţi! Amin!
Rugăciune de mulţumire către Creator
YHVH, Cuvântul Tatălui Ceresc şi Mântuitorul nostru, Te iubesc din toată inima mea, cu adâncul respect pe care mi-l inspiră credinţa. Mă închin Ţie cu umilinţa sufletului meu şi Îţi cer iertare pentru toate păcatele şi necinstirile şi durerile pe care cu ştiinţă şi cu neştiinţă Ţi le-am adus. Te iubesc şi Te doresc, Creatorul meu, şi Te cinstesc ca pe Stăpânul vieţii mele. Ştiu că închinarea mea nu este aceea pe care o meriţi şi pe care Ţi-o datorez, dar Ţi-o aduc aşa cum pot, şi aş dori să Te pot lăuda şi slăvi precum Te laudă şi Te slăvesc Îngerii în Ceruri.
Creatorul meu , YHVH, doresc ca toţi să Te cunoască, să Te iubească şi să Te dorească în viaţa lor şi să Ţi se închine fără încetare Ţie, Singurului Creator Adevărat, mulţumindu-Ţi în toate prin gânduri, prin vorbe şi prin fapte.
Slavă şi mulţumire pentru toate